Prima
parte, cu caracter teoretic, face o trecere în revistă a termenului „gimnastică”.
Sunt amintite, într-o formă adusă la zi, ramurile acestei discipline şi locul
ei în contextul activităţilor corporale educaţionale universitare.
Partea
a doua prezintă exemplele de exerciţii şi dă lămuriri despre modul cum se
descriu, se citesc şi se urmăresc aceste exemple, cu terminologia specifică
gimnasticii. Cuprinde şi o descriere teoretică a terminologiei poziţiilor şi
mişcărilor corpului, precum şi o introducere în noţiunile de bază ale teoriei
muzicii.
„Abordarea
din punctul de vedere muzical am considerat-o de un real folos, deoarece este o
disciplină care se realizează numai în prezenţa muzicii, care creează un
confort psihic, tempo de execuţie, influenţează marile funcţii ale organismului
şi folosirea corectă a acestui instrument metodic nu poate decât să ajute la
îndeplinirea obiectivelor instructiv-educative din lecţii.” (Daniela Aducovschi)
Sursă:
Editura Universităţii din Bucureşti