Ştefan Agopian se naşte în familia unui meseriaş armean. Îşi începe
studiile la Facultatea de Chimie a Universităţii din Bucureşti (1965-1968), pe
care nu o termină. Lucrează
ca proiectant, apoi ca secretar de redacţie la România literară, redactor la Luceafărul, la Cotidianul şi la Academia Caţavencu. În 1994 devine director al Editurii Ararat.
Ştefan Agopian face figură aparte în cadrul generaţiei sale, în primul rând
prin faptul că nu a renunţat la ambiţia de a inventa lumi, la plăcerea de a
„fabula”. Oltenia pe care o inventează (din secolul al XVIII-lea sau al
XIX-lea) este livrescă şi cvasimitică şi devine un spaţiu care face posibilă
meditaţia, adesea ironică, despre sensul vieţii, prilej pentru virtuozităţi
stilistice.
© Infocarte, 2009




