Bucureştean get-beget, Radu Albala a fost un evocator ales al atmosferei oraşului său, amestec de Orient desculţ şi Occident rafinat până la decadenţă, al personajelor lui pitoreşti, libere, gata oricând să asculte poveşti de amor la un pahar de vorbă. La fel ca Mateiu Caragiale şi el a fost, până la moarte, un personaj bucureştean. Licenţiat în Drept şi Litere, devine avocat, dar, în 1948, la schimbarea regimului, este eliminat din barou. Povestirile sale, bijuterii stilistice pline de palpit şi de mister, scrise cu bucuria cuvântului rar şi a întorsăturii de frază surprinzătoare, prind în amintire toată vitalitatea oraşului tinereţii sale. Maturitatea începe pentru scriitor după momentul final, tragic, din Femeia de la miezul nopţii. Albala devine funcţionar la Biblioteca Academiei, angajat pentru fondul de manuscrise latine, apoi redactor la ESPLA, de unde e exclus în 1959, iar mai târziu redactor la Editura Litera, pe atunci singura din România unde se putea publica „în regim propriu“. În 1990, cei care l-au mai apucat la editură, vorbeau despre el ca despre un domn din altă lume. Din lumea povestirilor proprii şi a Crailor de Curtea Veche.

SCRIERI: Antim Ivireanul si vremea lui, 1962, Desculţe, 1984, Făpturile paradisului (Desculţe vechi şi noi), 1987, Femeia de la miezul nopţii şi alte povestiri desculţe, 1994, precum şi numeroase traduceri din latină, franceză ş.a.

Sursă: Editura Humanitas