Matei Vişniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956 în Bucovina, la Rădăuţi, oraş tăiat în două (cu tot cu cimitir) de o cale ferată care, pentru scriitor reprezintă o axa subiectivă de simetrie a universului, care se regăseşte şi în cărţile sale. Mama, Minodora, a fost educatoare, tatăl, Ioan, a fost funcţionar. A debutat cu poezie în clasa a patra când a versificat o fabulă de La Fontaine. S-a dus la Bucureşti ca să studieze filozofia, dar a fost aspirat de literatură şi a devenit foarte activ în sânul generaţiei ’80, fiind membru al Cenaclului de Luni.

Înainte de 1987 se afirma în România prin poezia sa epurată şi lucidă, (celebră a rămas Corabia). Începând din 1977 scrie piese de teatru care circulă masiv în mediul literar, dar care sunt interzise pe scenele profesioniste. Proza sa rămâne însă una de sertar, precum romanul Cafeneaua Pas-Parol scris în anii 1982-1983 şi publicat abia după căderea lui Ceauşescu. În septembrie 1987 părăseşte România, ajunge la Paris şi cere azil politic, începe să scrie în limba franceză şi devine jurnalist întâi la BBC şi apoi la Radio France Internationale. Primeşte cetăţenia franceză în 1993 şi publică peste 20 de piese la edituri de elită, cum sunt Actes Sud-Papier, L’Harmattan, Lansman, Crater, Espace d’un Instant. Ca dramaturg, numele său a figurat pe afişe teatrale în peste 30 de ţări.

Sindromul de panică în Oraşul Luminilor (2009) şi Cafeneau Pas Parole (1993) rămân cele două mari referinţe pentru Vişniec ca prozator, cele mai multe apariţii pe piaţa editorială fiind subsumate însă dramaturgiei.

A primit numeroase premii, începând cu cel acordat de Uniunea Scriitorilor din România pentru cea mai bună carte de poezie, volumul Înţeleptul la ora de ceai (1984). A primit, de asemenea Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului, Angajare de clovn (1991) şi din nou premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru dramaturgie,  pentru piesa Omul cu o singură aripă (2006).

Sursă: Editura Cartea Românească