Elisabeta Rizea, nepoată a liderului țărănist Gheorghe Șuța, ucis de comuniști în 1947, a fost o țărancă simplă, fără multă școală, care și-a petrecut întreaga viață în locul de baștină din județul Argeș, de la poalele Făgărașilor (în satele Domnești și Nucșoara, aflate la circa 20 de kilometri unul de celălalt). Odată cu venirea la putere a comuniștilor în 1945, a spijinit rezistența anticomunistă din munți: i-a aprovizionat cu alimente și bani pe luptătorii grupului Arsenescu-Arnăuţoiu din Făgăraş, cărora li s-a alăturat apoi și soțul ei, Gheorghe Rizea, până a fost prins și închis (va face 14 ani de pușcărie). 

Prinsă la rândul ei de Miliție, a fost arestată, condamnată la 7 ani de temniță grea și închisă la Jilava, apoi la Mislea. Eliberată în 1958, și-a continuat activitatea „subversivă”. În 1959, când conducătorul mișcării de rezistență din Făgăraș, Gheorghe Arsenescu, e prins de Securitate, este arestată din nou și condamnată la alți 25 de ani; de astă dată trece prin închisorile de la Pitești, Miercurea-Ciuc și Arad. Este eliberată în 1964, în urma decretului de amnistiere generală  a deținuților politici.

Devine cunoscută de marele public în 1992, grație unui impresionant interviu acordat Luciei Hossu Longin, difuzat la televiziune în cadrul serialului Memorialul durerii. În 2001, de Paște, Elisabeta Rizea este vizitată la Nucșoara de Regele Mihai și Regina Ana. O vizitează și președintele Emil Constantinescu. În timp, figura acestei femei simple și dârze, care nu și-a trădat semenii, în ciuda celor 12 ani de pușcărie și a torturilor suferite, a devenit unul dintre cele mai puternice simboluri ale rezistenței anticomuniste românești.

Sursă: Editura Humanitas