Cinghiz Aitmatov a fost admis la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova în 1956, iar între 1958 şi 1966 a fost corespondentul ziarului Pravda în Republica Kirghiză. În 1958 a publicat prima sa nuvelă amplă, Geamilia, despre care Louis Aragon, cel ce a tradus-o în limba franceză, spunea că este cea mai frumoasă poveste de iubire din lume, urmată de numeroase alte nuvele şi microromane, printre care Ochi de cămilă (1961), Primul învăţător (1963) şi Cocorii timpurii (1975). În 1980 a publicat romanul-parabolă O zi mai lungă decât veacul, iar în 1987, Eşafodul.
Scrierile sale au reprezentat, atât pentru Occident, cât şi pentru blocul comunist, dovadă că literatura de limbă rusă nu rămânea tributară ideologiei şi realismului socialist. Cărţile sale au fost traduse în peste douăzeci de limbi, bucurându-se de un mare succes de public şi de critică. Romanul Stigmatul Casandrei(1995) aparţine perioadei târzii a creaţiei scriitorului, când acesta abandonează filonul local, abordând un ton universal. După 1985, Cinghiz Aitmatov s-a alăturat politicii de glasnost a lui Mihail Gorbaciov, devenind consilier al acestuia şi ambasador al URSS la ONU, apoi al Rusiei la Bruxelles, pe lângă Uniunea Europeana şi NATO. Între 1993 şi 2008 a ocupat aceleaşi funcţii, cu intermitenţe, reprezentând Kirgizstanul.
Sursă: Editura Humanitas
Sursă: Editura Humanitas
