Amir D. Aczel s-a născut în Haifa, Israel. A studiat la Universitatea din California, Berkeley, fiind licenţiat în matematică (1975) şi master în ştiinţe (1976). A obţinut doctoratul în statistică la Universitatea din Oregon şi a predat matematică la diverse universităţi din California, Alaska, Italia şi Grecia.
A scris numeroase articole de matematică, două manuale şi nouă volume de non-ficţiune, printre care şi bestsellerul internaţional Fermat´s Last Theorem, nominalizat la Premiul pentru Literatură acordat de Los Angeles Times. Aczel a fost invitat la peste treizeci de emisiuni de televiziune, inclusiv la CNN, CNBC şi Nightline, şi la mai mult de o sută de emisiuni radiofonice, printre care Weekend Edition şi Morning Edition ale postului NPR.
Este membru al Fundaţiei Memoriale John Simon Guggenheim, lucrările sale fiind traduse în peste paisprezece limbi.
Sursă: Editura Nemira




